Ad

marți, 8 septembrie 2015

Legea 227 din 2015 privind Codul fiscal al Romaniei

CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015

( Legea nr. 227/2015)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015

Data Intrarii in vigoare: 01 Ianuarie 2016
-------------------------------------------------------------------------



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    TITLUL I
    Dispoziţii generale

     CAP. I
    Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal

     ART. 1
    Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal
    (1) Prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a legilor de ratificare a convenţiilor de evitare a dublei impuneri în aplicare.
    (2) Cadrul legal de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale obligatorii reglementate de prezentul cod este stabilit prin Codul de procedură fiscală.
    (3) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
    (4) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor legale în vigoare privind ajutorul de stat.
     ART. 2
    Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal
    (1) Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
    a) impozitul pe profit;
    b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
    c) impozitul pe venit;
    d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
    e) impozitul pe reprezentanţe;
    f) taxa pe valoarea adăugată;
    g) accizele;

vineri, 24 iulie 2015

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

 LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015

privind pensiile militare de stat


EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 27 iulie 2015

Data Intrarii in vigoare: 01 Ianuarie 2016

-------------------------------------------------------------------------


    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

     CAP. I
    Dispoziţii generale

     ART. 1
    Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat.
     ART. 2
    Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt următoarele:
    a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;
    b) principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
    c) principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
    d) principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;
    e) principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;
    f) principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi familiile acestora pe timpul carierei.
     ART. 3
    În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) militar - cadrul militar, astfel cum

miercuri, 26 iunie 2013

Ordonanta de Urgenta 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

ORDONANŢĂ DE URGENŢA
Nr. 80 din 26 iunie 2013
privind taxele judiciare de timbru
(pdf)


EMITENT:      GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 392 din 29 iunie 2013

    Având în vedere modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin Codul civil,
    ţinând seama de faptul că evoluţia în plan legislativ menţionată nu s-a reflectat într-un mod adecvat şi la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie,
    pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii şi pentru asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale,
    ţinând cont, astfel, de necesitatea asigurării, pe de o parte, a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor, dar şi, pe de altă parte, a transparenţei aplicării normelor în materie implicând o evidenţă clară asupra tuturor operaţiunilor pe care le implică sistemul de taxare,
    luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat faţă de liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă, cu consecinţe negative pe planul situaţiei justiţiabililor şi al nevoilor acute ale sistemului judiciar, dar şi al transparenţei şi disciplinei financiare impuse de exerciţiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru,
    având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. 1
    (1) Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    (3) În cazurile anume prevăzute de lege,

miercuri, 8 aprilie 2009

Legea nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare

LEGE   nr. 93 din  8 aprilie 2009
privind instituţiile financiare nebancare

    Text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 3 mai 2011
    NOTĂ:
    A se vedea şi Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare.

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    CAPITOLUL I
    Dispoziţii generale

    SECŢIUNEA 1
    Domeniul de aplicare

    ART. 1
    (1) Prezenta lege reglementează condiţiile minime de acces la activitatea de creditare şi desfăşurarea acesteia pe teritoriul României, prin instituţiile financiare nebancare, în scopul asigurării şi al menţinerii stabilităţii financiare.
    (2)Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale instituţiilor financiare având sediul în străinătate.
    (3) Nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi instituţiile financiare care intră sub incidenţa secţiunii a 2-a a cap. IV al titlului I al părţii I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
(1)Activitatea de creditare se desfăşoară cu titlu profesional prin instituţii de credit şi prin instituţiile financiare prevăzute la secţiunea a 2-a a cap. IV al titlului I al părţii I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile actului normativ sus-menţionat, prin prestatori de servicii de plată care acordă credite legate de serviciile de plată, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin instituţii financiare nebancare, în condiţiile stabilite prin prezenta lege, prin legile speciale care le reglementează activitatea şi prin reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea prezentei legi.
    (2) Este interzisă desfăşurarea cu titlu profesional a activităţii de creditare de alte persoane decât cele prevăzute la alin. (1).
    (3) Achiziţionarea portofoliilor de credite, cu excepţia situaţiei în care creditele sunt încadrate în categoria pierdere, conform reglementărilor în materia clasificării creditelor, sau a cazului în care portofoliile achiziţionate sunt afectate garantării emisiunii de instrumente financiare securizate, este permisă doar entităţilor prevăzute la alin. (1).

    ART. 3
    (1) Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să decidă dacă activitatea desfăşurată de o entitate este de natura activităţii de creditare cu titlu profesional şi intră sub incidenţa prezentei legi.
    (2) La încadrarea activităţilor de creditare

sâmbătă, 25 septembrie 2004

Statutul profesiei de avocat

Statutul profesiei de avocat

Statut din 25/09/2004

Capitolul I - Principiile si regulile fundamentale ale exercitarii profesiei de avocat


Art. 1.
(1) Profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare, functionare si conducere autonome, stabilite in conditiile prevazute de Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, astfel cum a fost modificata si completata pana la data adoptarii prezentului statut, denumita in continuare Lege si ale prezentului statut.
(2) Exercitarea profesiei de avocat este supusa urmatoarelor principii fundamentale:
a) principiul legalitatii;
b) principiul libertatii;
c) principiul independentei;
d) principiul autonomiei si descentralizarii;
e) principiul pastrarii secretului profesional.

Art. 2.

vineri, 31 octombrie 2003

Constitutia Romaniei - 2003

CONSTITUTIA ROMANIEI
(pdf)
*** Republicata
EMITENT: ADUNAREA CONSTITUANTĂ
PUBLICATĂ IN: MONITORUL OFICIAL NR. 767 din 31 octombrie 2003
 *) Modificată si completată prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, in temeiul art. 152 din Constitutie, cu reactualizarea denumirilor si dandu-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, in forma republicată, art. 156).
 Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul national din 18 - 19 octombrie 2003 si a intrat in vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărarii Curtii Constitutionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului national din 18 - 19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei.
 Constitutia Romaniei, in forma initială, a fost adoptată in sedinta Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 si a intrat in vigoare in urma aprobării ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991.

TITLUL I
 Principii generale
 ART. 1
 Statul roman
 (1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
 (2) Forma de guvernămant a statului roman este republica.
 (3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
 (4) Statul se organizează potrivit principiului